Atestare istorica

Evoluţie – Scurt istoric

Atestată documentar la 1248, sub numele Gurgen, comuna Gurghiu a fost multă vreme cetate regală. În timpul războiului de eliberare de sub dominaţia austriacă, Rabutin, generalul împăratului, după un asediu de câteva luni asupra cetăţii Gurghiului, a cucerit-o şi a distrus-o. Se presupune că din piatra cetăţii distruse s-a ridicat în anul 1733 Castelul Bornemissza.

De asemenea, Gurghiul este puternic legat de activitatea lui Petru Maior, unul din membrii importanţi ai Şcolii Ardelene.

În anul 1602 localitatea Gurghiu a fost documentată cu numele de SZENT IMRE, conform datelor furnizate de C. Suciu, iar în anul 1619 apare sub numele de GEORGEN SZ. IMRE.

Domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse şi importante domenii regale ale Transilvaniei medievale, pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind de obicei, în posesia voievodului transilvan sau a comitelui secuilor. Centrul acestui domeniu, format din mai mult de 20 de sate, era cetatea Gurghiului, atestată documentar pentru prima dată în anul 1358, dar după toate probabilităţile cetatea a fost construită încă din perioada regilor Arpadieni.

Documentele secolelor al XIV-XV-lea au păstrat numele mai multor castelani ai cetăţii. Prin parcurgerea şirului acestora se poate concluziona, că în cazul în care aceaşi persoana purta funcţia de voievod transilvan şi comite al secuilor, cetatea Gurghiului îi revenea vicecomitelui secuilor, care de cele mai multe ori era şi castelanul cetăţii.

Pe lânga acestea, importanţa acestei fortificaţii este subliniată şi de unele evenimente istorice: de exemplu cu ocazia vizitei sale din 1366 în scaunele secuieşti însuşi regele Ludovic de Anjou (1342-1382) a fost cazat în cetate.

Prima donaţie a domeniului este în anul 1453, când  regele Ladislau al V-lea (1452-1457) o donează lui Iancu de Huneadoara pentru meritele lui în luptele antiotomane.

La începutul domniei lui Matia Corvinul (1458-1490) domeniul reintră în posesia vistieriei regale, revenind voievodului său comitelui secuilor, acestea ramânând posesorii lui până la formarea principatului transilvan. În perioada principatului domeniul se afla în proprietatea fiscului, fiind folosită de către principii Transilvaniei, dar ei deseori au ipotecat proprietatea unor nobili din anturajul lor.

În anii de după batalia de la Mohács Gurghiul era în posesia regelui Ioan de Zápolya, care a donat domeniul, ca dar de nuntă, soţiei sale Izabella de Iagellon.

Din perioada medievală despre clădirile cetăţii nu avem nici o informaţie documentară, primele astfel de documente păstrându-se doar începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Astfel, o serie de construcţii ale cetăţii sunt demarate în 1559 de către regina Izabella, continuate în deceniul următor de fiul său, principele Ioan Sigismund. Aceste construcţii, care au vizat ridicarea unor noi aripi ale palatelor cetăţii, au fost terminate la sfârsitul anilor 1570 de catre principele Stefan Báthory.

În anul 1608 cetatea a fost distrusă de către generalul Rabutin, iar din ruinele cetăţii în anul 1642-1643 a fost constuit conacul de la Gurghiu, în 1703 a fost reconstruită capela cetăţii situată în vârful dealului Cetăţii, urând ca în anul 1867 să fie construit şi turnul Capelei.

În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea şi în primele ale secolului următor, proprietarii domeniului se schimba într-un ritm alert, principii fiind constrânşi de stringentele nevoi financiare a ipoteca domeniul la diverşi reprezentanţi ai aristocraţiei transilvane, precum: Kristóf Hagymási, Farkas Kovacsóczy, István Bocskai, Miklós şi Menyhért Bogáthi, Sámuel Alia, etc..

Odată cu consolidarea puterii princiare, în epoca lui Gabriel Bethlen, principii Transilvaniei fac eforturi susţinute de a răscumpara domeniile fiscale ipotecate.

După perioada de incertitudine de la începutul secolului al XVIII-lea, domeniul Gurghiului intră în anul 1717 în posesia familiei Bornemisza. Micul nobil de origine secuiască Ioan Bornemisza, profita de noua situaţie a Transilvaniei în cadrul imperiului Habsburgic, şi datorită relaţilor sale vieneze, accede la cele mai importante funcţii politice ale principatului transilvan, devenind şi vicecancelarul ţării. În această funcţie, care prevedea şi şederea sa în capitala imperiului, el reuşeşte să obţină pentru familia sa mai multe domenii ale fiscului transilvan. Cea mai importantă dintre aceste achiziţii a fost domeniul Gurghiului, care pe baza decretului aulic din 28 decembrie 1717, familia Bornemisza primeşte în zalog pentru suma de 25.000 de forinţi, pe o perioada de 99 de ani, acest doimeniu.

În deceniul următor familia Bornemisza treptat o renovează, şi mobilează vechile clădiri. Puţinele date documentare din această perioadă, nu ne permit o reconstituire amănunţită a acestui proces. În 1726 parterul conacului era refăcut şi, după bunurile mobile ale clădirii, locuit de către administratorii domeniului. La această dată erau deja în curs şi reparaţiile etajului, încăperile acesteia fiind prevăzute recent cu tavane cu grinzi din pin, lipsând încă ferestrele, uşile şi sobele acestui nivel. Pe parcursul acestei renovări a fost construită în anul 1730 capela castelului, pe un plan elipsoidal, un plan mai rar în Transilvania.

După moartea lui János Bornemisza în 1742, domeniul îi revine fiului cel mare Ignác, el obţinând şi părţile celor doi fraţi. În 1754 regina Maria Theresia îl asigură pe Ignác Bornemisza şi pe succesorii acestuia, că fiscul nu doreşte să îşi exercite înainte de termen dreptul de răscumparare a domeniului. Această asigurare a dat un important impuls investiţiilor familiei Bornemisza în Gurghiu. Astfel între 1754 şi 1756 a fost reconstruită moara de hârtie, distrusă în luptele de la începutul secolului, aceasta funcţionând fără întrerupere până în 1872.

Cea mai importantă investiţie a familiei a fost înfiinţarea unei glăjării şi a unei manufacturi de porţelan la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Paralel cu aceste investiţii, au construit şi o serie de noi clădiri administrative şi economice lângă castel.

În inventarul domeniului din 1780 clădirea actual a conacului a funcţionat ca locuinţa preotului de curte şi a darabanţior. La vest de capela castelului în 1807 a fost construit un grânar monumental cu două nivele.

Evenimentele din anul 1848 au jucat un rol important şi în viaţa castelului din Gurghiu. În seara zilei de 8 noiembrie al aceluiaşi an curtea baronală a fost asediată de către iobagii localităţilor domeniului, fiind distrus tot mobilierul şi bunurile imobile aflate în castel, nefiind cruţate de distrugere nici canaturile ferestrelor şi uşilor, nici sobele. După terminarea revoluţiei de la 1848familia Bornemisza, constrânsă şi de procesul de retrocedare a domeniului, renovează urgent clădirile distruse în evenimentele revoluţionare, iar într-un document din 1855, castelul fiind considerat „în general locuibil”.

În comuna Gurghiu este edificată una dintre vechile cetăţi regale din judeţul Mureş, arsă însă în timpul războiului de eliberare de sub dominaţia austriacă. Cu toate acestea ruinele Cetăţii Gurghiului reprezintă încă o atracţie pentru turişti. Tot printre obiectivele turistice recomandate vizitatorilor se numără Castelul Bornemissza, construit în 1733, Stejereţul de la Mociar, pădure seculară de stejar rezervaţie naturală din 1932, parcul dendrologic sau Poiana cu narcise.

Castelul Bornemissza este construit în stil baroc, dar pe parcursul anilor a suferit diverse modificări arhitectonice. În anul 1893, în castel s-a înfiinţat Şcoala silvică.

Parcul dendrologic, din jurul castelului, a fost înfiinţat în sec. XVIII. Are peste 200 specii rare, printre care se numără arborele de plută, salcâmul japonez, alunul turcesc.

Conform Dicţionarului Geografic a lui I. Gîju şi D. Voicu atestarea documentară a localităţilor componente ale comunei Gurghiu este următoarea:

Localitate Anul atenstării Denumire
Gurghiu 1248 GURGEN
Adrian 1393 ADRIANUS
Caşva 1453 CAŞWA
Comori 1453 KINTSES
Fundoaia 1806 VALEA CAŞVA
1968 FUNDOAIA
Glăjărie 1760 GORGENI-UVEGCSUR
Larga 1806 VALEA CAŞVA
1968 LARGA
Orşova 1453 ORŞOVA
Orşova-Pădure 1956 SECI
1964 ORŞOVA-PĂDURE
Păuloaia 1913 VALEA CAŞVA
1968 PĂULOAIA

 

Denumirea localităţilor componente comunei Gurghiu conform hărţile militare:

  Hărţi militare
  1763-1785 1806-1869 1869-1887 Al 2 lea război mondial
Gurghiu GÖRGENY SZ. IMRE GÖRGENY SZ. IMRE GÖRGENY SZ. IMRE GÖRGENYSZENTIMRE
Adrian ADORJAN ADORJAN GÖRGENY  DORJAN

GÖRGENYADORJAN

(ANDREU)

Caşva KASVA KÁSVA KÁSVA (CAŞIVA) KÁSVA (CAŞIVA)
Comori KINTSES KINCSES (KHINCESIA)

KINCSES

(CHINCIŞU)

KINCSESFŐ
Fundoaia NU EXISTA VALEA CAŞVA VALEA CAŞVA FĂRĂ DENUMIRE
Glăjărie NU EXISTA ŰVEGCSŰR

GÖRGENY

ORSOVA

GÖRGENY

ORSOVA

Larga NU EXISTA VALEA CAŞVA VALEA CAŞVA FĂRĂ DENUMIRE
Orşova ORSOVA ORSOVA

GÖRGENY

ORSOVA

GÖRGENY

ORSOVA

Orşova-Pădure NU EXISTA PEPERIGA PEPERIGA DOSU FĂRĂ DENUMIRE
Păuloaia NU EXISTA PAULOCA PAULOCA PÁLPATAK

 

Până în anul 1968 localitatea Comori era parte componentă din comuna Beica de Jos, iar localitatea Glăjărie între anii 1925-1968 a fost centru de comună, având arondate localităţile Larga şi Fundoaia.

Localitatea Glăjărie este atestată pentru prima data în anul 1734 împreună cu cătunele Larga şi Fundoaia. Între anii 1760-1762 baronul Bornemisza construieşte în localitatea Larga de Sus o fabrică de sticlă, care va fi mutată în localitatea Glăjărie în anul 1783.

Înainte de anul 1847 localitatea Glăjărie făcea parte din comuna Caşva.

În ceea ce priveşte populaţia comunei la recensământul din anul 1930 erau înregistraţi: 1672 de locuitori în localitatea Gurghiu, 544 locuitori în localitatea Comori, 1430 în localitatea Glăjărie, 1080 în localitatea Orşova şi 503 în localitatea Adrian. În această perioadă localitatea Gurghiu era centru de plasă în raionul Turda-Mureş.

După cel de al doilea război mondial, localitatea Gurghiu a făcut parte din raionul Reghin, din cadrul Regiunii Automone Maghiare-Mureş, iar după reorganizarea din 1968 a făcut parte din judeţul Mureş, din care face parte şi în momentul de faţă.